Autor: Maxim Belciug

Mă roagă un prieten să scriu ceva-cumva despre “ce citesc”, pentru o foaie cu prestigiu. Mă pregătesc psihic. Adică, eu citind şi partituri muzicale (e şi asta un soi de a citi), îmi încep dimineaţa târzie punând pe masă un vraf de partituri ce pare imens, încercând nu ştiu a câta oară să le ordonez după anume criterii, să mai citesc de prin ele; totodată, mă apuc să gândesc vag, interstiţial, calm asupra tonului de adoptat pentru articolaş. Adică, cum să fie el, tonul: ultra-academic, cu morgă, “priceput”, relaxat, hâtru, ironic, lejer, “pontos”…sau cum? Nu prea apuc să mă lămuresc întrucât simt cum încet, încet o enervare mică dar crescândă începe să-mi invadeze “câmpul conştiinţei” sau ce câmp doriţi Dvs. Realizez motivul: merge greu cu “scobitul” prin partituri. Îmi amintesc şi despre o lună de zile petrecută cândva la Stockholm cu chitara în braţe, pe un scăunel dintr-acela “directorial” cu rotile, culisând timp de aproape trei săptămâni prin faţa unui şir de aprox. douăsprezece cutii mari, pline cu partituri, încercând să găsesc ceva “frumos”, ceva care “să mă Bucure”. Am dat peste mult “balast”, peste mine a dat “Bucurie” puţină. Îmi mai amintesc: despre giganticele cataloage muzicale (tipărite) ale unor mari edituri şi miile de titluri printre care încercam să găsesc “Bucuria”, descifrând cabalistico-semi-aberant-total-aberant-inspirat-vizionar din sonoritatea titlurilor(!) de sunt sau nu conţinătoare de “B”; despre CD-romul ticluit de un italian “nebun”(Vincenzo Pocci) şi pe care îl iubesc, ce îndeasă pe rotundu-i lucitor cvasi-TOATE TITLURILE ŞI TOTI AUTORII ce au scris vreodată pentru chitară (după ani grei tot nu se lasă, îl mai “updateaza” până şi în ziua de azi – e ceva “monstruos”); despre epuizarea mentalo-fizică suferită cândva printre nesfârşitele culoare şi colecţii ale Ermitajului din Sankt-Petersburg; despre cât de lămurit mă găsesc după ce întreb niscaiva prieteni despre ce film nou şi bun e de văzut, ce carte – de citit, ce muzica – de ascultat (nu ştiu cum se face, dar au gusturi diferite foarte…); despre toata “muzicoşenia”, “filmoşenia” şi “textoşenia” de pe Internet, că nu ştiu cum să le zic altfel; despre review-urile, cronicile, prezentările de tot felul de pe acelaşi Internet, din televizor sau din tipăriturile de mai mică sau mai mare specialitate, semnate de condeie autorizate care ar trebui să mă (ne) ghideze; despre timpul enorm pierdut prin acestă nesfârşită selvă a textelor în căutarea mugurelui sau trunchiului bun; despre stickere de genul: “#1 bestseller în New York Times! Vândut în 1.900.000 exemplare! Tradus în 25 de ţări!”, ce, nu arareori, etichetează o mizerie.

Simt că mă apucă disperarea; nu o să prididesc a scrie articolul pentru revistă. Hotărât lucru, aşa NU se mai poate. Cineva trebuie să facă ceva, să ne lămurească, să ne îndrume… Iată că, ce-i de citit – nu ştiu. Cine-i vinovat? Poate Doamne-Doamne, că nu trimite o rază sa se întrupeze într-un blog, să lumineze codrul de texte; sau macar un “alien” cu gust desăvârşit, care să arate calea lecturilor bune…

P.S. Mi-a recomandat cineva cu căldură “Complexul lui Portnoy” de Philip Roth; cam slabă – am ajuns să o citesc “pe sărite”, încercând să nu o las cu totul…Spun că e slabă, exprimandu-mă reverenţios; mai pe şleau (dacă va permite publicaţia), mie îmi pare o prostie; poate ţine sus “tonusul” unor adolescenţi, dar altfel nu văd ce s-ar putea “învăţa”, ori “înţelege” din ea… Cumva asemenea, zic eu, cu “celebrissima” “Sexus” a lui Henry Miller, alta poamă…(scuzaţi limbajul neortodox, non-tehnic).

Când o carte e slabă, înainte să hotărăsc ce fac cu ea, încep o alta, un soi de rezervă, îndeobşte cautată, nu-i aşa, asiduu, alchimic. Citesc, deci, şi una “tare”. V-aş spune care, dar trebuie “să încap” în 3800 de semne…

 

Un comentariu

1. tonia gherghel spune:

   29/12/2011 at 12:25 am

   Am intrezarit o revolta impotriva prea frecventei intrebari “ce mai citesti?”, “ce mai asculti? etc. Se citeste si se asculta prea des ceea ce e la moda, ce se vinde, ce se difuzeaza pe posturile de radio comerciale etc. Cel mai frumos lucru este sa descoperi singur un scriitor, un muzician etc {asta daca ai depasit anii de formare, educare}. Si, evident, sa te rezumi pt. asta in a citi printre pagini, in a asculta fragmente. Daca nu gasesti nimic bun pe masura mintii si sufletului tau, ar fi bine sa-ti respecti Timpul.

   Raspunde